Ghid de utilizare – Ghiseul.ro
Ghid de utilizare în 4 pași întocmit de Primăria comunei Poienile de sub Munte
PASUL 1 – DATE PERSONALE
Pentru a putea face un cont pe Ghiseul.ro aveți nevoie de o adresă de email.
Dacă dețineți deja o adresă de email puteti accesa pagina https://ghiseul.ro pregătiți-vă cartea de identitate și cardul bancar și faceți click pe opțiunea Creare cont
Intorduceți codul numeric personal și apăsați “Verificare CNP”
După ce CNP-ul va fi validat, completați formularul cu datele dumneavoastră.
Județ – selectați MARAMURES
Instituție – selectați Poienile de sub Munte MM
Completați restul datelor cu adresa dumneavoastră de e-mail, un număr de telefon iar mai jos, introduceți codul care vă apare în căsuța de sub el, bifați căsuța Sunt de acord cu procesarea acesor date in scopul obtineriii datelor de acces in Ghiseul.ro și apăsați pe “TRIMITE CERERE“
PASUL 2 – VALIDARE CARD
În pagina imediat următoare, vi se va cere numărul cardului de pe care doriți să faceți plăți in platformă. Acesta trebuie să fie un card românesc. Nu este acceptat cardul de Revolut/Wise
Pentru obtinerea credentialelor se va face o verificare a cardului dumneavoastra. Titularul cardului trebuie sa corespunda cu solicitantul datelor de acces. Aceasta solicitare este gratuita. Nu se va extrage nicio suma din contul dumneavoastra.
PASUL 3 – TRIMITERE EMAIL ȘI PRIMIRE CREDENȚIALE PROVIZORII
Dacă datele sunt corecte veți primi in scurt timp un email cu datele de acces pe adresa de email pe care ați folosit-o la înregistrare. Notați numele de utilizator și parola.
PASUL 4 – AUTENTIFICARE
Accesați din nou https://ghiseul.ro și introduceți datele de utilizator și parola primite pe e-mail.
Scrieți numele de utilizator, parola, și apăsați butonul “AUTENTIFICARE”.
Vi se va cere să modificați parola inițială. Alegeți o parolă ușor de memorat. Nu oferiți parola contului dumneavoastră altor persoane. După ce ați setat parola, apăsați butonul „Schimba” apoi accesați din nou https://ghiseul.ro.
La utilizator introduceți tot varianta primită pe e-mail.
La parola introduceți noua dumneavoastră parolă personalizată.
Ulterior, apăsați butonul “AUTENTIFICARE”.
După autentificare, veți avea la dispoziție datele impozitelor datorate, defalcate pe categorii – terenuri, clădiri, salubritate etc. Puteți alege să plătiți sumele întregi sau puteți face plăți parțiale. Tot ce trebuie să faceți este să ștergeți sumele apărute automat și să le înlocuiți cu sumele pe care doriți să le plătiți.
Dacă aveți amenzi, puteți deasemenea să le achitați acolo.
Când doriți să plătiți, apăsați butonul PLĂTEȘTE
O confirmare a plății făcute va fi trimisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
Pentru a vă ușura conectările viitoare puteți să vă schimbați și utilizatorul generat automat de sistem. Pentru acest lucru, faceți click pe opțiunea “Contul meu” și selectați opțiunea – Profil contribuabil.
Acolo, completați utilizatorul actual, cel primit pe e-mail, completați noul utilizator pe care îl doriți și confirmați prin apăsarea butonului “Modifică”.
Dacă aveți întrebări legate de platformă, consultați secțiunea de Intrebari Frecvente
Primăria Comunei Poienile de sub Munte vă recomandă și instalarea aplicațiilor Ghiseul.ro de pe Google Play Store (Android) și AppStore (iOS)